Da, se intampla. Chiar daca nu crezi, chiar daca nu vrei, chiar daca nu stii ce sa faci. Este ceva ce, din pacate, nu poti controla si e normal sa fie asa, daca acceptam ca dragostea si controlul sunt ca doua autostrazi nemtesti, paralele dar cu destinatii diferite.
O relatie cat de cat fericita si care i-a facut pe ambii parteneri sa se simta bine nu se incheie mereu pe aceeasi nota de bun simt si intelegere. E o regula nesuferita care spune ca lucrurile bune se termina urat, cu scandal si reprosuri cat mai dureroase. O despartire de comun acord, in care ambii vor sa devina amici e un vis frumos. Se intampla rar, dar in mod sigur nu mie sau prietenilor mei. Cei mai multi dintre noi trebuie sa treaca neaparat prin acel lung si crunt proces de exorcizare a tuturor amintirilor, sentimentelor, dorintelor, frustrarilor care au facut parte din personalitatea ta o perioada.
Eu cred ca si barbatii sufera...chiar daca uneori ii credem incapabili.
Doar ca la noi dureaza, e un proces lung, cu etape bine stabilite si care trebuie bifate in fiecare zi...si pe care uneori nu le respectam (de la plansul pe umerii prietenei cele mai bune la betii in cluburi sau mult sport doar doar scapi de urma parfumului sau care se incapataneaza sa te obsedeze sau sa iti ocupi tot timpul facand altceva decat sa te gandesti la ce a fost). La ei, totul se petrece undeva intr-o zona necunoscuta a sufletului la care doar ei au acces. Si nu lasa pe nimeni sa vada ce se intampla acolo, cate lacrimi curg si cate amintiri le tulbura noptile.
In mod sigur nu se confeseaza prietenului cel mai bun...daca acesta intreaba ce s-a intamplat...raspunsul lor e simplu: ma sufoca, nu era momentul potrivit, nu ne potriveam.
Noi nu ne putem ascunde sentimentele, enuntam emotii :nu pot sa uit, mi-e dor de el, as vrea sa fie cum a fost. In ciuda paradoxului care ne onoreaza cu o intuitie suplimentara, femeile reusesc cu greu sa treaca peste o despartire, ajung chiar sa se chinuie luni indelungate ca intr-un ritual dependent in care rani abia cicatrizate se redeschid si te intorc in punctul de la care ai plecat: de ce mie, de ce s-a intamplat, de ce nu putem fi din nou impreuna? Barbatii nu se intreba niciodata de ce. Ei stiu si aleg sa nu se uite inapoi. Fiecare zi e un nou prilej ca sa mearga inainte si nu sa rascoleasca intamplari trecute.
Am avut parte de multe despartiri...si peste toate am trecut la un moment dat, chiar daca pe moment simteam ca lumea se sfarseste...inca sunt alive, very alive ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu